Ei merita!

In plina campanie electorala vreau sa scriu cateva randuri despre oamenii care merita. Sunt multi oameni despre care ar merita sa scriu, sunt printre noi, sunt aproape nevazuti si isi duc la indeplinire atributiile din fisa postului fara sa cracneasca, scarbiti de ce vad in presa. Se incapataneaza sa isi faca treaba cu dedicatie. Nu, nu mai sunt multi astfel de oameni. Marturisesc ca nu ma mai aflu in mijlocul lor. Cand nu esti platit decent, risti sa aluneci pe o panta descendenta, ajungand sa te ghidezi dupa clasica “ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”.

Nu am ajuns chiar atat de jos, insa consider ca deja “sistemul” si-a pus amprenta asupra mea. Si aici apare tragedia. Cand intri in campul muncii motivat, plin de sperante si entuziasm, si dupa nici zece ani incepi sa simti ca te plafonezi este grav, este foarte grav! Si mai mult, crezi ca orice ai face tu ca individ este irelevant. Seamana cu resemnarea unui pacient dinaintea mortii.

Romania este o tara aflata in metastaza. Sa fii sanatos intr-o tara bolnava este o crima, la fel sa fii cinstit intr-o tara de hoti. Asa ca spun “jos palaria” celor care inca nu s-au imbolnavit, care continua sa munceasca cu sarg si sa creada ca intr-o buna zi lucrurile vor functiona si in tara noastra, si asta ca regula nu ca exceptie!

Invataturi

Cand eram mic plangeam destul de des. Plangeam de frica. Mi-era sa nu cumva sa mor de tanar. Uneori adormeam tarziu in noapte, printre sughituri de plans, sa nu cumva sa mor in somn. Ce prostut eram! Nu suportam ideea ca oamenii mor. Ca asa e firea lucrurilor.

Incetul cu incetul, am invatat sa ma imbarbatez singur, si sa adorm cu gandul ca asta e, nu sunt stapan pe viata mea, si de aceea nu pot fi stapan nici pe moartea mea. Si oricum, acum sunt inca tanar, iar sansele sa mor sunt destul de mici.

Pe masura ce am crescut, am invatat sa accept acest lucru. Ca voi muri intr-o buna zi, fara sa stiu cand va sa vina. In fiecare zi sa ma bucur de viata, nu sa ma ingrijorez ca moartea este mai aproape. Ca exista un ciclu pentru orice (pentru animale, oameni, planete, chiar si galaxii). Ca totul are o finalitate. Am acceptat acest lucru desi sincer nu stiu de ce se intampla asa. Uite, am mai invatat un lucru: nu trebuie sa le stim chiar pe toate. Un om nu trebuie sa aiba raspuns la toate intrebarile din lumea asta. Ca doar nu suntem zei, semizei, dumnezei sau mai stiu eu cum. Suntem oameni si cat traim invatam cate ceva!

Sa-nveti sa traiesti impacat cu gandul ca moartea face parte din viata ta nu-i lucru usor!